|
Comisie româno-franceză pentru adopții | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Premierii român și francez, Adrian Năstase și Jean-Pierre Raffarin, au convenit constituirea unei comisii internaționale, incluzând și experți ai Uniunii Europene, care să evalueze cazurile speciale de adopție externă, pentru care procedurile au început înaintea deciziei de suspendare a acestora. Jean-Pierre Raffarin i-a propus premierului Adrian Năstase, într-o întâlnire organizată, luni, la Palatul Victoria, constituirea unei astfel de comisii, arătând că suspendarea adopțiilor internaționale de către autoritățile române a afectat numeroase familii care se atașaseră deja de copii și care asigurau îngrijirea acestora, în ideea că vor avea posibilitatea să îi adopte. "Suntem sensibili la durerea unor familii ale căror proceduri de adopție se aflau în stare avansată și erau pe punctul de a fi încheiate, dar care s-au rupt în urma prevederilor legislative", a spus domnul Raffarin, precizând că a simțit "o sensibilitate specială" a premierului român față de acest subiect.
Premierul Năstase a afirmat că a acceptat propunerea omologului său francez, apreciind că o asemenea comisie, din care vor face parte experți europeni și reprezentanți ai unor organizații credibile din domeniu, va garanta faptul că astfel de cazuri sunt judecate corect și imparțial. El a precizat că autoritățile române nu doresc reeditarea unor situații care au impus suspendarea adopțiilor internaționale și care creau impresia că România a devenit "o piață" a adopțiilor de copii. "Am acceptat constituirea unui mecanism de evaluare a adopțiilor, fără a însemna, însă, că încurajăm crearea unei piețe în domeniu. Mai sunt unele situații speciale, în care familiile s-au atașat demult de copii, și este important să le rezolvăm într-un mod omenesc. Există înțelegere pentru rezolvarea corectă a acestor cazuri speciale, tranzitorii", a spus Adrian Năstase. Premierul francez s-a mai întîlnit, în cursul zilei de luni, cu președinții celor două Camere, dar și cu Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu, co-președinți ai Alianței PNL-PD. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||