Opera Naţională Chişinău

Este un oraş cu o populaţie de circa un milion de locuitori şi întruneşte întreaga diversitate etnică a Republicii Moldova.

La sărbători ca cea de azi – Hramul oraşului - centrul capitalei este invadat de locuitori din toate sectoarele.

Sectoare mai noi sau mai vechi, majoritatea însă cu un trecut, arhitectural în primul rând, îngropat sub ruinele unei istorii care se pare că a trecut cu tăvălugul peste personalitatea acestei localităţi.

Oraş 'fără memorie'

La începutul secolului al XIX-lea, notează pictorul şi cercetătorul Lică Sainciuc într-o remarcabilă carte despre acest oraş - Chişinăul era, potrivit generalului rus Kiseleff „un sat mare, murdar şi prost”.

La sfârşitul secolului XX – era deja o urbe modernă, o capitală – potrivit unui cântec –„cu umeri albi de piatră”.

Ce a fost, însă, între aceste două chipuri ale oraşului?

Trecutul sovietic şi-a pus amprenta asupra oraşului.

„Tot mişcându-se – aşa, viguros - spre viitor, a cam rămas fără trecut, cam fără memorie”, scrie Lică Saiciuc.

Ar exista acum trei zone istorice ale Chişinăului: Oraşul vechi, Oraşul Nou, şi Oraşul Modern.

Trei Zone cu trei destine diferite: Oraşul Modern se dezvoltă, Oraşul Nou se păstrează, iar oraşul Vechi se distruge.

Istoricul Ştefan Ciobanu spunea că „Istoria Chişinăului este istoria rivalităţii paşnice între cele două culturi, cea românească veche şi cea nouă rusească, din care iese învinsă cea dintâi”.

Tăvălugul istoriei

După 1812, anul anexării Basarabiei la Rusia, oraşul va fi completat şi refăcut în manieră rusească.

În perioada sovietică, Chişinăul - aflat între Moscova şi Bucureşti - era nevoit să fie mult mai receptiv la influenţa sovietică.

Sistematizarea oraşului, după al doilea război mondial s-a realizat după un proiect al arhitectului rus Sciusev, de altfel autorul mausoleului lui V.I.Lenin.

Distrugerea totală a oraşului vechi a început însă mai târziu şi, spun specialiştii, continuă şi acum, indiferent de culoarea politică a autorităţilor.

Modul în care s-a schimbat toponimia veche a străzilor reflectă schimbarea arhitecturală, urbană, mult mai gravă, irecuperabilă.

Istoria Chişinăului este istoria rivalităţii paşnice între cele două culturi, cea românească veche şi cea nouă rusească, din care iese învinsă cea dintâi   Istoricul Ştefan Ciobanu

Strada Căuşenilor, de exemplu, a devenit pe parcurs, în funcţie de regimul politic – Kauşanskaia, apoi Nicolaevskaia, apoi Ştefan cel Mare, apoi Frunze, după numele unui comandant de oşti sovietic, apoi Columna.

La cea de-a 568-a aniversare - în pofida sărbătoririi fastuoase - Chişinăul rămâne un oraş care, ca şi ţara a cărei Capitală este, nu ştie dacă e o metropolă europeană sau un oraş la periferia fostului Imperiu rusesc.