BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 11 Octombrie, 2004 - Published 11:14 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
UE ridică sancțiunile împotriva Libiei
 
Muammar Gaddafi
Liderul libian, Muammar Gaddafi, a anunțat că renunță la armele de distrugere în masă
Miniștrii de externe din țările Uniunii Europene, reuniți la Luxemburg, au decis să ridice sancțiunile împotriva Libiei.

Ambasadorii UE au recomandat, în septembrie, ca sancțiunile impuse Libiei în 1992 să fie ridicate.

Italia a dus o adevărată campanie diplomatică menită să apropie Libia de Uniunea Europeană.

Roma are și un interes- dorește să colaboreze cu Libia pentru a opri valul de emigranți ilegali nord-africani care sosesc în număr mare pe coasta sudică a
Italiei.

Criza emigranților

Italia ar vrea ca autoritățile libiene să impună un control mai strict pe coastă și să îi prindă pe emigranții care încearcă săptămânal să ajungă în Italia, ilegal, folosindu-se de ambarcațiuni nesigure.

Statele Unite au luat deja o măsură similară luna trecută, ridicând embargoul comercial impus Libiei.

Motivele sancțiunilor

Uniunea Europeană și Statele Unite au trecut la sancțiuni comerciale împotriva Libiei în 1986, acuzând autoritățile de la Tripoli că sprijină grupările teroriste.

270 de persoane și-au pierdut viața în atentatul de la Lockerbie

ONU a impus, la rându-i, sancțiuni în 1992, în încercarea de a forța autoritățile de la Tripoli să predea doi libieni acuzați de implicare în atentatul de la Lockerbie (Scoția) din 1988, asupra unui avion american.

Sancțiunile au fost suspendate în 1999, când Libia i-a predat pe cei doi.

Anul trecut, sacțiunile au fost complet anulate în urma acordului Libiei de a da compensații celor 270 de familii ale victimelor atentatului de la Lockerbie, precum și celor unui alt atentat, petrecut în 1989, asupra unui avion francez deasupra Nigeriei.

Washingtonul a renunțat la sancțiuni după ce liderul libian, Muammar Gaddafi, a anunțat că renunță la armele de distrugere în masă.

 
 
LEGĂTURI
 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>