BBCRomanian.com
  • Ajutor
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 04 Octombrie, 2004 - Published 04:02 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Slovenia: victorie șoc a opoziției de centru-dreapta
 
La urnă
Deși Slovenia este cea mai avansată pe calea reformelor dintre țările nou primite în Uniunea Europeană - alegătorii nu au fost mulțumiți cu perormanțele partidului premierului Anton Rop, care, după alegerile parlamentare de duminică, se vede nevoit să se retragă în opoziție.

La doar câteva momente după aflarea rezultatelor parțiale, primul ministru Anton Rop își recunoștea înfrângerea în alegeri. Partidul său, Liberal Democratic,
de centru-stânga, care s-a aflat la putere timp de 12 ani, a fost nevoit să se plece în fața Partidului Democratic Sloven, de centru dreapta.

Acesta din urmă a obținut peste 29% din voturi, cu aproape șase procente mai mult decât formațiunea de guvernământ.

În ciuda înfrângerii, premierul demisionar Anton Rop afirmă că Slovenia se află pe drumul cel bun:

"Partidul Liberal Democratic iese din aceste alegeri cu capul sus. Suntem convinși că Slovenia se află pe o cale justă, că economia ei e într-o formă bună, că rezultatele din toate domeniile sunt excelente.
Cu toții ne mândrim de ceea ce am realizat", spunea Anton Rop, care a urat totodată noroc celor care vor forma noul guvern.

Chestiunile naționaliste la ordinea zilei

Rezultatul e cu atât mai surprinzător cu cât, cel puțin teoretic, Partidul Liberal Democratic avea toate șansele să se mențină la putere.

Slovenia este acum atât membră NATO cât și a Uniunii Europene. Șomajul e scăzut, rata de creștere ridicată, Slovenia fiind un exemplu de ce poate obține un popor mic, dar harnic și bine organizat.

Numai că actuala campanie electorală a fost dominată mai puțin de chestiunile economice - având multe conotații naționaliste.

Mulți sloveni se tem că acum că sunt în Uniunea Europeană, există riscul ca țara să fie strivită de țările mari și bogate ale Uniunii.

Se așteaptă ca Janez Jansa să continue în mare măsură politica predecesorului său

Disputele teritoriale cu Croația au răzbătut iarăși la loc de frunte.

Recent, un grup ce politicieni sloveni au încercat să se deplaseze într-o zonă disputată de la granița cu Croația. Grănicerii croați i-au arestat pentru scurt timp - rezultatul, popularitatea lor a crescut.

Oricum, incidentul a stârnit o furtună diplomatică și a fost nevoie de intervenția reprezentantului Uniunii Europene în chestiuni de politică externă, Javier Solana.

Și, chiar în ziua alegerilor, Croația a înființat o controversată zonă de protecție ecologică și de pescuit de-a lungul coastei ei, de la Adriatică, despre care Slovenia se plânge că o lasă practic izolată.

Chestiunile naționaliste constituie însă doar o explicație a victoriei repurtată de opoziție.

Liderul Partidului Democratic Sloven, Janez Jansa, care aproape că și-a dublat numărul voturilor obținute, promite să reducă cheltuielile guvernamentale și să continue procesul de privatizare, în pregătirea trecerii la euro, preconizată pentru anul 2007.

Se pare că totuși motivația principală a electoratului a fost dorința de schimbare a celor aflați la guvernare, la capătul unei lungi perioade de stabilitate.

 
 
ULTIMELE ȘTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC Copyright Logo ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecții de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>