Compromisul a fost greu de obţinut în rândul statelor UE

O stare de spirit căreia europenii îi sunt cât se poate de străini. Aproape câte state membre, atâtea opinii.

Constituţia însăşi e un produs hibrid, între viziunea celor care ar dori o integrare mai profundă şi mai rapidă şi cea a ţărilor care, asemenea Marii Britanii, fac tot posibilul să-şi păstreze caracterul de stat naţiune, diluat cât mai puţin de instituţiile supranaţionale.

Rezultatul e, cum era şi firesc, un compromis, noutăţile neputând fi - prin forţa lucrurilor - decât la un nivel minim.

Ceea va face ca Uniunea Eurpeană să nu fie în viitor mult diferită de cea care funcţionează astăzi.

Constituţia nu o va face nici mai puţin birocratică şi nici nu-i va spori legimitatea democratică. Asta în condiţiile ratificării Constituţiei de către toate statele membre - şi aici e un mare ‘dacă’.

Ea va trebui ratificată de toate ţările membre, dintre care unele vor ţine referendumuri.

În ansamblu, noua Uniune Europeană va fi un hibrid unic în felul său.

Într-o serie întreagă de domenii - mai multe decât înainte - ţările membre au renunţat la suveranitatea deciziei în favoarea votului cu majoritate calificată, Parlamentul european urmând să aibă atribuţii lărgite.

În alte domenii, precum fiscalitatea, politica externă şi de apărare - şi asta în primul la insistenţa Marii Britanii - ţările membre şi-au păstrat dreptul de veto, deci de a decide singure care e cea mai bună cale de urmat.

Ca să poată fi luată o decizie, ea trebuie aprobată de cel puţin 55 la sută din numărul ţărilor membre, care să reprezinte însă cel puţin 65 la sută din populaţie.

Uniunea Europeană ar urma să aibă un preşedinte al Consiliului de miniştri, alcătuit din reprezentanţii ţărilor membre - teoretic o persoană care va sta în prim plan, dar care nu va avea foarte multe prerogative.

Asta ar trebui să întărească mâna ţărilor membre, însă în practică va fi mai degrabă o contrapondere la puternica poziţie de şef al Comisiei Europene, braţul executiv al Uniunii, în care reprezentarea ar urma să fie asigurată prin rotaţie.

Va exista şi postul de ministru de externe al Uniunii, în ideea ca aceasta să vorbească în sfârşit cu o singură voce pe arena internaţională, dar şi asta, numai în condiţiile în care ţările membre îşi vor fi definit o poziţie comună.

Mai există şi o Cartă a drepturilor fundamentale, cu un impact incert.

Până la urmă, moneda unică euro şi Banca centrală europeană de la Frankfurt fac mult mai multe pentru integrarea europeană decât orice constituţie, care ar putea să rămână în cele din urmă un simplu document.