BBCRomanian.com
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
 
Ultima actualizare: 27 Octombrie, 2007 - Published 09:35 GMT
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
Cum trebuie să reacţioneze România la atacuri?
 
Vladimir Voronin şi Traian Băsescu
Relaţiile dintre România şi Moldova s-au deteriorat vizibil
Relaţiile încordate dintre Bucureşti şi Chişinău sunt cauzate de faptul că autorităţile române nu percep acum şi pentru viitor Republica Moldova ca o ţară independentă, suverană şi integră, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate Preşedintele Vladimir Voronin.

"Şi la primele întrevederi cu dl preşedinte Ion Iliescu, şi la primele întrevederi cu dl preşedinte Traian Băsescu s-au formulat nişte principii privind modul în care urma să ne dezvoltrăm relaţiile noastre bilaterale. Cel mai mult a rezistat Băsescu, el a rezistat în jurul a patru-cinci luni, a mers pe aceste principii. De la care imediat partea română se dezice..." a declarat la NIT preşedintele Voronin.

El a criticat România pentru că nu recunoaşte "limba moldovenească" şi a spus că Republica Moldova nu are pretenţii teritoriale la "Moldova lui Ştefan cel Mare" chiar dacă ar fi justificate din punct de vedere istoric.

Intervievat la postul de televiziune NIT, Vladimir Voronin a mai ridiculizat partidele opoziţiei şi s-a arătat optimist faţă de perspectivele Partidului comuniştilor condus de el, partid care-şi va reînnoi programul până la alegerile parlamentare din 2009, dar îşi va păstra, probabil, denumirea.

Cum comentaţi afirmaţiile preşedintelui Voronin?

Cum ar trebui, în opinia dumneavoastră să reacţioneze România?


Voronin joacă tare, deoarece în Basarabia au rămas în majoritate cei turmentaţi de leninismul comunist al fostei URSS. Bătrâni, care mai speră la pâine de 16 copeici şi salam de 1 rublă 50. Tineri, care cu banii gastarbaiterilor-părinţi au umplut toate barurile, discotecile şi casino-urile oraşelor şi satelor. Cât priveşte atacurile la limba şi statul român - nimic nou pe lume, cu un electorat ameţit de rachiu şi sărbători nenumărate cu beţii colective se poate de lătrat şi mai mari gogomănii, pe cine îl interesează?
Igor Lîsenko, Chişinău

Peştele când ajunge pe uscat se zbate foarte violent, căci i se apropie sfârsitul. Voronin a fost ars pe burta localelor, şi, bazându-se pe antipatia multor basarabeni fata de românii ne-basarabeni, vrea sâ câştige voturile electoratului. El nu luptă doar cu România. El luptă cu oricine şi cu orice ce-i poate aduce voturi. Daca iar aduce voturi, ar porni războiul declaraţiilor şi cu Putin. Nu cred că ceea ce se petrece în RM trebuie luat în serios. Aici doar se pune temelia viitoarei campanii electorale.
Maxim Grossu, Chişinău

Preşedintele Voronin niciodată nu a apărat interesele basarabenilor sau moldovenilor daca vreţi. El totdeauna a jucat pentru Moscova. În acelaşi timp, gîndiţi-vă care ar fi fost calea de integrare europeană a României dacă ar fi avut o baza militară rusească în teritoriu şi care ar pretinde că sunt forţe pacificatoare? Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi suficiente pentru noi, mai avem şi migraţia (în căutarea unui servici) vorbitorilor de română, în timp ce ruşii vin cu investiţii, deschid companii şi se bucură de un sprijin economic enorm din partea diferitor structuri ruseşti. Deci după mine, în lupta pentru integrarea în Uniunea Europeană cât si pentru identitate naţională, basarabenii au fost lăsaţi în mare parte să se discurce singuri.
Eugen, Chişinău

Cred că toată diplomaţia românească în primul rând, dar şi cea europeană şi americană ar trebui să contribuie la reîntregirea României, deoarece aşa s-a întâmplat cu Germania. Pactul Ribbentrop-Molotov este nul, dar România nu s-a putut uni cu Moldova imediat după 1989, deoarece pe teritoriul Moldovei era Armata a 14-a sovietică. În acele vremuri, actul ar fi însemnat război cu Rusia!
Mihăiţă, Vulcan

În teoria managementului este o recomandare să nu te ocupi de persoanele care fac probleme, că ele îţi consumă tot timpul, e mai productiv şi de perspectivă să susţii şi să ajuţi pe cei ce vor ceea ce vrei şi tu! 1. Progresul economic al Romaniei; 2. Program divers cu susţinere guvernamentală de expansiune culturală în Republica Moldova; 3. Biografii de succes ale basarabenilor din România. 4.Regim facil, dar exigent de acordare a cetăţeniei şi vizelor la hotar - iată reacţia României la atacuri, ca vorba ceea "Câînele latră, dar caravana trece."
Sergiu Bălan, Chişinău

Nu-i nimic nou din ceea ce spune Voronin. Electoratul trebuie să-şi vadă de treabă şi să-l fugărească pe Voronin cu toata oastea sa de la conducerea ţării. El are nevoie ca să se discute despre el în orice ipostază ar fi. E o chestie de psihologie şi Voronin o ştie prea bine.
Ionuţ, Chişinău

Basarabia e pământ românesc.Chiar dacă e sub alt steag, tot pământ românesc este. Atâta timp cât Moldova este independentă şi îşi vede singură de soarta ei, totul e perfect. Nu contează câte state independente au românii, să fie independente. Dacă vor să se unească într-unul singur, bine, dacă nu, iarăşi bine. În rest, să îşi vadă de treaba lor în aşa fel încât să fie românii fericiţi. Iar dacă unii sunt fericiţi să îşi spună moldoveni, să îşi zică că vorbesc moldoveneşte, că vor comunism, socialism, NATO, UE, OPEC sau orice or vrea, lăsaţi-i să facă ce vor! Dacă le place să fie supăraţi unii pe altii, lăsaţi-i să fie supăraţi. Lăsaţi-i să se bălăcărească sau să se ignore. Propun toleranţă şi înţelegere.
Răzvan R., Germania

Când România şi-a exprimat dorinţa de-a ajuta Moldova financiar şi de-a face lobby la Uniunea Europeana, Voronin a început să fie nervos şi să facă tot felul de declaraţii, uneori chiar jignitoare la adresa României. Înţeleg mândria de ţară, dar nu o să înghit niciodată josnicia comunistă, venită de la nişte oameni care nu fac nimic pentru cetăţenii Moldovei şi pentru integritatea teritorială a ţării. Iar din punctul meu de vedere România trebuie să ţină uşile deschise pentru cetăţenii Moldovei care vor să devină cetăţeni români şi să închidă uşa acestor comunişti netrebnici care se ghidează doar pentru interese lor.
Andrei Haihui, Statele Unite

 Limba literară pe care o folosesc inclusiv comuniştii s-a format sub denumirea de "română" în secolul al XIX-lea pe teritoriul actual al României, într-o perioada când limba aborigenilor basarabeni era un lingo de bucătărie
 
Mario, Statele Unite

Pentru opinentul Gebriel şi pentru foarte puţinii simpatizanţi ai moldovenismului: da, RM este un stat suveran şi independent şi populaţia respectivă are dreptul la identitate. Problema este atunci când valorile pe care ideologii care vor să creeze identitatea respectivă fura şi distorsionează bunuri culturale de prin vecini. Modul în care ideologii post-sovietici interpretează ideea de "Moldova" şi "moldovenesc" intră în directă şi violentă contondenţă cu modul în care românii din România înţeleg aceste noţiuni, asta în condiţiile în care România poate pleda mult mai convingător pentru dreptul de a le administra. Aceeaşi idee funcţionează în cazul limbii: aici este vorba pur şi simplu despre furt intelectual deoarece limba literară pe care o folosesc inclusiv comuniştii s-a format sub denumirea de "română" în secolul al XIX-lea pe teritoriul actual al României, într-o perioada când limba aborigenilor basarabeni era un lingo de bucătărie.
Mario, Statele Unite

Sunt cetăţean al RM şi-mi este ruşine că avem un astfel de preşedinte, care pe plan internaţional a făcut ţara de ruşine. Când preşedintele Putin a vizitat Moldova în 2002 a primit cadou de la Voronin un ... crocodil din cristal!!!
Valentin, Rusia

Mie mi se pare că asupra domnului Voronin acţionează o putere încă comunistă şi esti un absurd când se spune că noi suntem independenţi. O să fim independenţi doar când ne vom uni cu România, dar în momentul de faţă noi suntem o ţară dependentă de Rusia.
Victor Tarlev, Republica Moldova

Nu ştiu dacă vreun absolvent de liceu, nu vreun lingvist, ar lua în serios aberaţiile dlui Voronin cu privire la existenţa unei limbi moldoveneşti. Îmi amintesc de dicţionarele "româno-moldoveneşti" din anii '50-'60. Probabil acelea sunt sursa de inspiraţie a dlui Voronin. În ţara domniei sale nu este niciun profesionist să îi spună să nu se mai amestece unde nu se pricepe?
Stepan Verhovenski, Rusia

V. Voronin nu e un demn preşedinte al R.Moldova. El susţine o limbă care nici nu există (limba moldovenească).
Ion Gînsari, Italia

 Îmi pare rău să văd în ce stare au ajuns relaţiile dintre România şi Republica Moldova. Dacă se continuă în acest fel, să nu mire pe nimeni dacă vom ajunge în situaţia Coreei de Nord şi de Sud
 
Daniel, Bacău

Îmi pare rău să văd în ce stare au ajuns relaţiile dintre România şi Republica Moldova. Dacă se continuă în acest fel, să nu mire pe nimeni dacă vom ajunge în situaţia Coreei de Nord şi de Sud. După cum se vede, pe zi ce trece dl. Voronin îşi întăreşte puterea fiind sprijinit (a se citi şantajat) de guvernul de la Moscova. Oameni buni de peste Prut, deschideţi ochii că în curând o veţi duce mult mai rău cu acest preşedinte. E nevoie de o schimbare radicală până nu e prea târziu.
Daniel, Bacău

Cel mai corect şi mai înţelept din partea României, dar şi din partea Republicii Moldova, ar fi să propună şi susţină organizarea (la Iaşi?) unei serii de conferinţe anuale bilaterale asupra istoriei şi intereselor comune ale oamenilor din cele două ţări, unde să se discute la rece toate aspectele, fără excepţie. Dacă fiecare ţară şi-ar expune public poziţia faţă de o astfel de initiaţivă asupra binelui mutual, s-ar vedea clar cine apără interesul propriilor cetăţeni şi cine nu.
Ioan Manuel Ciumaşu, Franţa

Cum trebuie să reacţioneze "Ţara" la fărădelegile din sora Basarabia, din acest pământ al ei de veacuri, care din păcate mai este înstrăinat prin raptul ilegal Molotov-Ribbentrop?! E o chestiune delicată pentru diplomaţia românească, care fiind acum şi europeană, ar trebui să fie mai curajoasă. Ar fi înţelept, ca fiecare la locul lui să facem ceva constructiv, concret; adică să ne iubim istoria şi limba să ţinem mai mult la credinţa noastră ortodoxă, să încurajăm circulaţia de informaţii între ambele maluri ale Prutului, să colaborăm cât mai strâns economic, să avem cât mai puţine piedici birocratice pentru poporul simplu, care e şi aşa necăjit.
Andrei Doncilă, Dumbrava, judeţul Lăpuşna

Limba moldovenească e o provocare la adresa României. De ce nu vorbiţi limba română? Cu ce vă încurcă? Vă e mai simplu să denaturaţi totul? Deşi o vorbiţi vreţi să se cheme altfel? Dacă tot aţi adus exemplu de Spania sau Portugalia de ce nu aţi amintit de Germania? Se chema cumva "germănească" la ceilalţi germani? Ardelenii vorbesc ardelenească şi oltenii olteneasca? Vorbiţi în limba lui STATI, şi să trăiţi bine. Cum vă aşterneţi aşa o să dormiţi şi aşa veţi fi şi respectaţi de români.
Mat

O Românie prosperă şi puternică este cel mai bun răspuns pentru genul ăsta de provocări! Avem exemplul Germaniei!
Alexandru Jecu, Bucureşti

Cum de vedeţi domnule Voronin rea credinţă în sprijinul financiar oferit de cei ce au fost crescuti de aceeaşi mamă, cu acelaşi cântec de leagăn "puiul mamii"? Vedeţi ceva rău în faptul că fraţii ce au fost despărţiţi de străini, schingiuiţi sufleteşte, batjocoriţi fizic, întind o mână celor ce încă le este interzisă limba? Se încearcă incă o dată ruperea rădăcinilor, ba mai mult, se încearcă a reteza mâna fratelui român ce vrea să dea ajutor. Cum de nu vedeţi şi nu pomeniţi nimic de armata pretoriană rusa ce vă susţine, cum de nu vedeţi noua ocupaţie?
Vlăduţ Adămăroaiei, Suceava

 Dl Voronin are perfectă dreptate, îl înţeleg şi mă mândresc că preşedintele ţării mele într-adevăr supraveghează statalitatea Republicii Moldova
 
Gabriel, Republica Moldova

În primul rând aş dori să spun că în situaţia de astăzi, Republica Moldova e un stat suveran şi independent, ca şi Rusia sau Portugalia, de exemplu. Atâta timp cât se vor lansa provocări la adresa statalităţii Rep. Moldova cei ce vor lansa aceste provocări vor fi consideraţi duşmani ai Rep. Moldova, e foarte simplu şi logic şi just. România dacă a dorit să incorporeze Rep. Moldova la ea trebuia să o facă la începutul anului 1990. Pe 24 decembrie 1989 deputaţii Sovietului Suprem al URSS au declarat nul din punct de vedere juridic pactul Molotov-Ribbentrop. Atunci şi încă un an şi jumătate Republica Moldova nu era independentă. De ce nu a făcut-o Bucureştiul? Aşa că dl Voronin are perfectă dreptate, îl înţeleg şi mă mândresc că preşedintele ţării mele într-adevăr supraveghează statalitatea Republicii Moldova.
Gebriel, Republica Moldova

Preşedintele pseudo statului Republica Moldova mai bine şi-ar vedea de atribuţiile sale şi nu ar arunca vorbe goale la adresa statului prieten. De ce nu aruncă replici Rusiei care, se ştie clar că pereclitează şi în prezent suveranitatea şi integritatea teritoriala a RM, or Vladimir Voronin nu este decât un acolit al regimului de la Moscova şi puţin îi pasă lui de aşa zisa statalitate moldovenească. Misiunea lui este să ponegrească cât mai mult posibil imaginea României.
Lorenzo Capuleti, China

Lui Voronin îi fuge nisipul de sub picioare - critică că a primit o lecţie de la electorat la alegerile locale 2007. Vrea să să îi aducă pe transnistreni să îl voteze în 2009 - fără ajutorul lui Putin e imposibil, de aceea atacă România. România trebuie să acorde cetăţănie automat descendenţilor din cetăţenii ei până 1944. Rezultatul va fi europenizarea populaţiei R.M. şi căderea mafiei comunistă în 2009. care recunosc legile tuturor.
Amerigo, Tighina

Voronin este un anacronic cu care dl preşedinte Băsescu nici n-ar trebui să stea de vorbă. Întâi să-şi ridice ţara măcar la nivelul ţării noastre şi apoi să comenteze.
Oliver, Cluj

Sunt afirmaţiile unui lider comunist al unui stat gravitând încă pe orbita Rusiei. UE şi NATO nu trebuie să cedeze în faţa pretenţiilor ruseşti. Iar România trebuie să aiba relaţii prieteneşti, dar oneste cu vecinii săi.
Carol, Italia

 În logica lui Voronin, România trebuie să recunoască ceea ce a stabilit Stalin
 
Ştefan Onofrei, Iaşi

În logica lui Voronin, România trebuie să recunoască ceea ce a stabilit Stalin. Interesant de monitorizat cine din UE susţine aceste vechi "teze" puse în practică de vrednicul cârmaci aflat astăzi la conducerea creaţiei lui Stalin, RSS Moldovenească. Spunea Voronin nu demult: "comuniştii de azi nu sunt ca cei de ieri..." Adevăarat, sunt mult mai perfizi. Ca român din dulcele târg al Ieşilor îmi este ruşine ca un astfel de exotic pomeneste numele lui Ştefan Cel Mare şi Sfânt.
Ştefan Onofrei, Iaşi

Mulţi români din România văd oamenii şi evenemintele din Basarabia prin "filtrul" Voronin. A mai spus cineva că România nu trebuie să se agite la orice afirmaţie a lui Voronin, are dreptate. Trebuie doar să continue ce a început dl Traian Băsescu, acel sprijin mai evident uneori şi mai puţin evident alteori. De cele mai multe ori dl Voronin nu reprezintă gândul şi interesul poporului în numele căruia îşi permite să stabilească valori naţionale atât de importante precum limba şi istoria. Cel mai mare nonsens din Republica Moldova cred că este Imnul Naţional "Limba Noastră" pe care dl Voronin îl cântă în limba lui, iar poporul în limba română.
Alex Secerător, Statele Unite

Voronin cu certitudine atacă România, dar nu cred că doar pentru a deteriora imaginea ei ca membru al UE sau pentru a o pedepsi pentru declaraţiile deschise ale unor conducători din România, despre atitudinea lor faţă de situaţia cetăţenilor Republicii Moldova. În ce priveşte "Cum ar trebui să reacţioneze România?" - părerea mea este că România totuşi este o ţară care nu ar putea fi silită, absolut de nimeni, să tolereze crearea unei gunoişti la hotarele ei, şi de aceea trebuie să-şi promoveze cu mai mult curaj politica sa de apărare a drepturilor românilor de pretutindeni la fel cum o fac şi alţii.
Ilarion Panfile, Chişinău

Comportamentul României trebuie sa corespundă întru totul noului ei statut de ţară membra a U.E., unde e proclamată "Unitatea prin diversitatea culturală". Se cere loialitate, respect faţă de dreptul de autoidentificare culturală si faţă de independenţa statală, relaţii de bună - bună vecinătate cu toate ţările ce au încheiat tratate de colaborare cu U.E., precum este şi Republica Moldova. Şi nici intr-un caz, nici dintr-o parte sau din cealaltă, să nu sa se admită atacuri şi manifestări de orice soi de fobie (românofobie, moldofobie, rusofobie etc.).
Ion, Chişinău

 Aş vrea să-i transmit un "mulţuuumeeeesc" lung lui Paul Popescu din Suceava, pentru ceea ce ne doreşte cu vizele. Se spune că nici duşmanului tău să nu-i vrei rău, darmite unui frate, chiar dacă el iţi face careva concurenţă pe piaţa muncii din Italia
 
Ion Ciobanu, Chişinău

"În ceea ce priveşte regimul vizelor nu cred că e binevenită o acordare a lor prea uşoară, pentru cetăţenii moldoveni. Ceea ce se obţine prea uşor este deseori catalogat ca un lucru de nimic!", spune Paul Popescu din Suceava. Aş vrea să-i transmit un "mulţuuumeeeesc" lung pentru ceea ce ne doreşte cu vizele. Se spune că nici duşmanului tău să nu-i vrei rău, darmite unui frate, chiar dacă el iţi face careva concurenţă pe piaţa muncii din Italia.
Ion Ciobanu, Chişinău

Oricine ştie că în Europa de Est există mai multe limbi şi graiuri nord- şi sud-dunărene, bazate nu numai pe substrat geto-dacic, ci şi iliric, macedonean, tracic. Ele sunt limbi "est-romanice", "romane", insa nicidecum “române”. E o greaşeală mare că întreaga ramificaţie est-romanică să fie redusă şi substituită prin asemănare sau confuzie cu o singură noţiune - cea de "limba română". Din acest punct de vedere e o agresiune sa se impună vecinilor din afara statului român că ei vorbesc numaidecât "limba română" şi toţi sunt exclusiv "români de pretutindeni".
Ioan, Chişinău

Unicul lucru ce-l poate face România, la provocarile d-lui Voronin, este să întareasca relaţia bilaterală, ocolind guvernul comunist. 1. Facilitarea maximă a vizelor române. 2. Ajutorul partidelor din opoziţie, căci nu a rămas mult până la alegerile din 2009. 3. Acordarea cetăţeniei tuturor moldovenilor care se simt români în suflet. 4. Ajutoare directe studenţilor basarabeni şi familiilor studenţilor. 5. Ajutorul creării unei coaliţii pro-române.
Dumitru, cetăţean al Republicii Moldova, Marea Britranie

M-am săturat să tot aud conflicte de tipul ce limbă vorbim, poate se vor apuca să mai ridice nivelul de trai al oamenilor că vai de capul lor în ce hal au adus politica din Moldova.
Adrian, Italia

Republica Moldova va avea legitimitatea unui stat independent doar atunci când va avea un nume independent indiferent de cum e tratată de România sau Rusia de exemplu. Faptul că moldovenii sunt de trei ori mai numeroşi la vest de Prut şi constituie majoritatea electoratului român pune politicienii din România în situaţia de a nu putea recunoaşte RM. România trebuie să reacţioneze cu logică şi răbdare la gândirea paradoxală a domnului Voronin.
Sorin Lăzăreanu, Statele Unite

România întotdeauna le-a oferit sprijin celor de peste Prut şi uite recunoştinţa! Acest preşedinte Voronin nu cred că vorbeşte în numele tuturor basarabenilor! Vrea cu Bucureştiul, dar se gândesc mai bine că ar fi cu Moscova! Să nu uite că mulţi tineri sau aproape chiar toţi vin la noi în Bucureşti unde îşi fac studiile şi mai ales mor de foame! România întotdeauna le-a oferit sprijin: politic, financiar, etc. Să nu uite că Domnitorul Ştefan cel Mare nu s-a născut la Chişinău!
Florentin Chiţu, Bucureşti

Mama s-a născut in Moldova, tata la fel, bunicul la fel, străbunicul la fel. Bunicul meu nu l-a cunoscut pe străbunic, a murit la Mărăşeşti. Toti se considerau modoveni, şi toţi vorbeau perfect româneşte, niciunul n-a auzit de limba moldovenească. N-aş putea să recunosc o astfel de limbă. Aş putea mai degrabă să spun despre modovenii de peste Prut că nu mai sunt moldoveni, că sunt ruşi vorbitori de română. Că de fapt limba moldovenească este română vorbită cu accent rusesc. Voronin nu se adresează României, atunci când face declaraţii le face pentru scaun, pentru alegerile interne.
Casargoz Cappatrat, Bucureşti

Acţiunile României nu sunt "atacuri" când îşi menţine opinia aviz la limba moldovenească pentru că e un fel de batjocură adresată României ca ţară şi românilor ca popor vorbitor de limbă română. Păcat că cei de acolo nu înţeleg asta. Nu are nimeni nimic cu ei. Dar dacă tot vor şi susţin o limbă moldovenească ar trebui să li se impună să scrie şi să vorbească exact în termenii dicţionarului fantomă să vedem cine o să aibă ce râde a batjocura. Nu cred că dorim răul nimănui, nu ne-am manifestat niciodată în sensul ăsta, cum dă de înţeles domnul Voronin, dar ce e al nostru e al nostru, nu vă atingeţi, şi nu denaturaţi adevărul.
Viorel, Vaslui

 Aceste atacuri vin în întâmpinarea celor spuse de Putin în Portugalia. Cu cât România îşi va întări relaţiile cu SUA, NATO, etc, cu atât atacurile vor fi mai virulente
 
Ionuţ Dates

Aceste atacuri vin în întâmpinarea celor spuse de Putin în Portugalia. Cu cât România îşi va întări relaţiile cu SUA, NATO, etc, cu atât atacurile vor fi mai virulente. Nu întâmplator Putin pomeneşte de Transilvania, uită de minoritatea maghiară din Slovacia. Surpriza vine din sudul Dobrogrei uitând să spună de marea minoritate turcă din Bulgaria, de minoritatea română din Ucraina. Putin nu pomeneşte de cei 10 milioane de moldoveni pentru că omul său de încredere Voronin a preluat o parte din sarcinile lui Putin şi execută ordinele. Pentru a rezista acestor atacuri România trebuie să fie sprijinită economic, politic şi militar.
Ionuţ Dates

Atacurile domnului Voronin erau aşteptate, ele vin la scurt timp după ce domnul Putin a exemplificat la UE că România poate avea probleme legate de separatism. Deoarece conflictul interetnic români-maghiari a fost împins în derizoriu şi corupţie de PSD-PNL-UDMR, acum este util să inventăm unul nou legat de România. Cel de la graniţa de est, cu Moldova. România ar trebui să ramână senină, dar să anunţe lumii continuarea construcţiilor din vremea lui Stalin.
Adrian Ardelean, Bucureşti

România trebuie să acţioneze în termeni cât mai duri la aceste atacuri. De fapt Voronin reprezintă vocea Kremlinului şi nu poate înţelege, odată pentru totdeauna că nu există limba moldovenească şi că basarabenii sunt de fapt români.
Dragoş Cioranic, Canada

Nimic nou sub soare. Preşedintele Voronin reia aceleaşi teze perimate de inspiraţie sovietică cu privire la limba şi poporul "moldovenesc". Pe de altă parte justifică aceste neadevăruri flagrante printr-o dezinformare, şi anume că România nu recunoaşte independenţa şi suveranitatea R. Moldova, ceea ce e fals. Mai degrabă Rusia şi Putin prin acţiunile lor subminează Moldova ca stat. România ar trebui să-şi reitereze clar poziţia sa de respectare a Republicii Moldova ca stat independent membru ONU, având de asemenea pretenţia de a se respecta adevărul istoric de către conducerea de la Chişinău.
Dan, Cluj

Voronin se opune în mod absurd limbii române, încercând să reinstaureze ce au făcut prietenii săi, comuniştii ruşi: să inventeze "limba moldovenească". Toată teoria cu statul independent şi suveran al Moldovei este o prelungire a personalităţii sale distorsionate, ce refuză să accepte din start realitatea că moldovenii sunt în final români, cu toate micile diferenţieri culturale regionale (accent, mai multe cuvinte importate din limba rusă etc). Mai are şi tupeul să amintească de Moldova Mare, ca şi cum republica sa artificial creată de istorie ar suferi din cauza că o parte din Moldova este în România.
RP, Canada

Afirmaţiile preşedintelui Voronin sunt provocatoare sau măcar încearcă să stârnească o furtună într-un pahar cu apă. Am făcut un efort imens să citesc şi să înţeleg ceea ce a vrut de fapt să spună. Romania nu ar trebui să se agite la orice afirmaţie a dlui Voronin.
Paloma, Piteşti

Ceea ce nu au reuşit Rusia imperială şi cea a sovietelor, este exclus să realizeze unul de teapa lui Voronin şi a partidului pe care îl conduce în numele Moscovei. Românii de peste Prut, ca oameni adevăraţi ce sunt, cu limba, credinţă şi simţire romaâească şi europeană, vor găsi momentul şi modalităţile prin care vor hotărî ei înşişi ceea ce au de făcut. Nu le pot dori decât voinţă şi credinţă!
Gheorghe Bunghez, Piatra Neamţ

 Este necesar de înţeles ca "Cetăţenii moldoveni" nu sunt Dl Voronin care are "ţara lui" - teritoriu unde are influenţă politică şi economică
 
Alexandru, Republica Moldova

O reacţie dură duce la un răspuns dur (părerea mea). Este uşor de intrat în conflict; este necesar de înţeles ca "Cetăţenii moldoveni" nu sunt Dl Voronin care are "ţara lui" - teritoriu unde are influenţă politică şi economică. "Cetăţenii moldoveni" îşi "croiesc" deja drumul nu numai în EUROPA, dar fiecare cum poate fiindcă nu au "ţara lui" ci loc unde pot să trăiacă. Şi oricine din ei ar vrea să fie în ţara lui. Dar unde este? Şi cum s-o găsească?
Alexandru, Republica Moldova

Spusele domnului preşedinte Voronin, fac parte dintr-o serie de acţiuni ale acestuia, care mă fac să cred că el a fost pus în poziţia în care este şi face ceea ce face, pentru a exista un focar de conflict în această zonă. Focar ce la nevoie se poate folosi, fie ca pârghie în relaţia Rusiei cu Occidentul, fie pentru a stârni un război, care ar putea servi financiar unor grupuri de interese ruseşti sau chiar occidentale.
Alin Hanghiuc

Cred că România trebuie să reacţioneze în singurul mod în care nu a facut-o până acum – să lase această creaţie nenaturală a stalinismului – "republica" Moldova – să-şi vadă singură de problemele ei împreună cu "prietenii" de la Răsărit care au atâta grijă de ea. În continuare reacţiile oficiale ale României sunt un pic prea colerice, când este evident că guvernul "fraţilor" de peste Prut se ocupă numai cu diversiunile de tip KGB prin care caută cu disperare şi mai tot timpul în ultimii 17 ani să-şi justifice existenţa.
Sorin Mihai, Canada

Reacţia Bucureştiului oficial trebuie să fie una pe măsură, adică în termeni cât mai duri. Nu ar trebui să le fie frică de reacţia UE sau a RM pentru că aici e pusă în joc demnitatea tuturor românilor, or la demnitate nu trebuie să se renunţe niciodată. Doamne, câtă lipsă de bun simţ şi de cultură la acest preşedinte... Oare atunci când trebuie să faci un test HIV, spre exemplu, chemi lumea la referendum sau mergi la medic? Aceeaşi problemă apare şi-n cazul "stabilirii" identităţii. NU POATE UN REFERENDUM SĂ-ŢI SPUNĂ CE LIMBĂ VORBEŞTI! Nu poate o constituţie să schimbe cu locurile soarele şi luna, doar pentru că aşa va scrie acolo. Iar juriştii ar trebui să se gândească la Teoria Generală a Dreptului atunci când invocă agramatul art. 13 din Constituţie. O normă legală trebuie să reflecte adevărul ştiinţific nu cel inventat...
Oleg, Chişinău

Dl Voronin este de fapt vocea Kremlinului şi deci nu este de mirare că poziţia sa este în totala consonanţă cu cea a dlui Putin care de curând făcea aluzie la Transilvania şi Dobrogea. Pentru reluarea relaţiilor comerciale cu Rusia, Voronin este în stare să-şi renege nu numai obârşia ci chiar si părinţii care l-au făcut, crescut şi educat. Şi cum Bucureştiul nu este în stare să întindă o mână de ajutor Chişinăului, Voronin şi-a întors privirea spre Kremlin. O opţiune corectă dacă ţinem cont de situaţia Republicii Moldova.
Romeo Iulian Ciocănea, Botoşani

 În ceea ce priveşte regimul vizelor nu cred că e binevenită o acordare a lor prea uşoară, pentru cetăţenii moldoveni. Ceea ce se obţine prea uşor este deseori catalogat ca un lucru de nimic!
 
Paul Popescu, Suceava

România ar trebui să fie mai indiferentă la problemele Republicii Moldova. Cetăţenii moldoveni trebuie să-şi croiască singuri un drum spre Europa sau spre unirea cu România. Bineînţeles dacă îşi doresc acest lucru. În ceea ce priveşte regimul vizelor nu cred că e binevenită o acordare a lor prea uşoară, pentru cetăţenii moldoveni. Ceea ce se obţine prea uşor este deseori catalogat ca un lucru de nimic!
Paul Popescu, Suceava

 
 
Prenume
Nume de familie*
Adresa
Ţară
Adresa electronică
Telefon*
* Opţional
Părerea dvs
 
  
Important: ROMANIAN.com are dreptul să editeze comentariile dvs. Şi nu garantează că toate mesajele primite vor fi publicate
 
LEGĂTURI
LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
 
 
Trimite unui prieten Versiune pentru tipărire
 
 
 
BBC © ^^ Sus
 
  Arhivă | Lecţii de engleză | Seriale
 
  BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>