Ar trebui această revendicare acceptată de autorităţi?

Sunteţi de acord cu manifestările publice ocazionate de "Gayfest - festivalul minorităţilor sexuale"?

Nu credeam că o să ajung să traiesc momente de groază, ziua în amiaza mare în plin centrul Capitalei, dar acest lucru s-a întamplat sâmbătă la parada gay, în Piaţa Unirii, când nişte grupuri organizate au atacat trecători şi au bruscat lumea care privea parada. Atacatorii erau bine organizaţi şi făceau parte din galeria Steaua, deoarece aveau însemne şi strigau la fel ca pe stadion. Mai multe persoane de la terasele din jur au fugit să intre în magazinul Unirea, alţii spre forţele de ordine şi alţii au sunat la poliţie. Efectiv se simţea în aer violenţa şi ura. Ne temeam pentru siguranţa şi viaţa noastră. Persoane care au participat la paradă au fost bătute în staţia de metrou Piaţa Unirii, este vorba de o reprezentantă ACCEPT şi 2 studenţi străini.
Mihai Ianache, Bucureşti

Solicit să luaţi act că sunt împotriva ideii de a considera HOMOSEXUALITATEA ca o latură a normalităţii şi eventual ca un argument al instaurării democraţiei.
Biblia - cartea tehnică a vieţii cetăţeanului - ne oferă - spre pildă - pedepsirea a două cetăţi pentru că în ele - în proporţie mare - se săvârşeau relaţii homosexuale. Dacă Biblia nu este o carte mincinoasă, atunci Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit şi va pedepsi homosexualitatea. Ne mirăm de terorism, aviară, SIDA, etc., mai bine să ne corectăm, să vrem să ne corectăm. E scris clar: atunci Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate să facă lucruri de neîngăduit, astfel că bărbaţii s-au aprins în pofte scârbavnice unii pentru alţii, au părăsit relaţiile fireşti cu femeile şi au căpătat răsplata chiar în trupul lor...E preţios timpul vieţii, să nu-l pierdem cu aberaţii pe care să la prezentăm ca normale. Dacă există Dumnezeu şi credem că este Creatorul, atunci EL poate să rescrie informaţia genetică şi să corecteze orice deviaţie.
Roman Haduch, Bucureşti

Homosexualii din România ar trebui să aibă dreptul (şi obligaţia) la un tratament psihologic şi psihiatric adecvat. Nu ştim dacă boala are cauze genetice sau de mediu, dar atunci trebuie să luăm măsuri care blochează răspândirea ei în mediu (cel puţin - pentru că nu cunoaştem dacă îşi are cauza în mediu). Sau poate ar trebui să recunoaştem şi drepturile maniacilor (şi să avem un maniacfest), ale alcoolicilor şi fumãtorilor (ca minorităţi) ale voyeuriştilor... etc. Poate că ar trebui şi noi să propunem Europei şi Lumii câteva minorităţi.Sorin Pânca, Târgu Mureş

Sunt total împotriva a tot ce ţine de homosexuali şi a marşului lor. Este păcat şi punct.
Ciprian Cocan, Cluj

Într-un context în care Uniunea Europeană îşi mătură sub covor întreaga moştenire creştină, păcatul capital unanim acceptat în lumea occidentală rămâne unul singur, şi anume intoleranţa. Intoleranţa implică pericolul susţinerii unei păreri ferme, ceea ce e absurd; antipodul ei (="toleranţa" de azi) este, după cum a zis-o deja romancierul englez G.K. Chesterton, "virtutea omului fără convingeri". Pe scurt, postmodernismul inversează valorile: laşitatea devine mai lăudabilă decât curajul, minciuna mai preţioasă decât adevărul. Scepticii în legătură cu capacitatea omului de autodistugere primesc acum teme reale de gândire, în timp ce restul omenirii urmează făgaşul denaturării. Numai un nebun ar putea sta să se uite fără a se implica.
Cristian Hainic, Cluj

Grecia, ortodoxă, e în Uniunea Europeană şi totuşi nu a acceptat căsătoriile între homosexuali. Polonia, catolicã, este şi ea în Uniune dar nu autorizează manifestaţiile lor. Deci se poate să intri în Uniune şi să îţi păstrezi o verticalitate morală. Noi de ce trebuie să acceptăm acest lucru, în cazul în care majoritatea copleşitoare a românilor nu este de acord cu aşa ceva? Dacă homosexualitatea ar putea avea aşa zise cauze genetice, cum se explică atunci bisexualitatea?
Laura, Iaşi

Deşi nu agreez homosexualii, consider că au dreptul la o recunoaştere LEGALĂ, din partea statului Roman, a UNIUNII liber consimţite dintre ei. Nu sunt de acord să se numească căsătorie. Să se numească oricum altcumva, dar NU aşa. De aici pleacă, de fapt, toate discuţiile. Căci dacă homosexualii din România ar fi avut inspiraţia să solicite NU recunoaşterea CĂSĂTORIEI între persoane de acelasi sex ci, să zicem, a unei UNIUNI liber consimţite (sau orice alta formulare echivalentă) atunci nu cred că s-ar mai fi opus atâta lume atât de vehement. Sfidarea lor, căci este o sfidare - chiar dacă ei nu realizează acest lucru - nu constă nici în faptul că sunt homosexuali şi nici în faptul că îşi asumă public acest lucru ci în faptul că solicită schimbarea sensului cuvântului CĂSĂTORIE ( = uniune legală, liber-consimţită între un BĂRBAT şi o FEMEIE pentru întemeierea unei familii). Argumentele religioase nu cred că-şi au rostul în această dezbatere, Romania fiind un stat laic. Deci sunt de acord ca homosexualii să facă ce vor, dar să NU încerce să schimbe sensurile cuvintelor limbii române.
Gruia Toma, Canada

Conform unui articol din ziarul "Gândul", organizaţia "Accept" numără doar 53 de membri. Aşadar câţiva inşi, de zece ani calcă pe nervi un popor prea blajin şi prea iertător din fire. Culmea tupeului e că prin propaganda agresivă pe care o fac - şi pe care presa o susţine cu un zel inexplicabil - încearcă să ne intimideze insinuând că dacă nu le aprobăm aberaţiile suntem extremişti, bigoţi, retrograzi, neemancipaţi, etc. Dar ce sunt de fapt cei îşi spun "minoritate sexuală"? Care este criteriul care le conferă calitatea de grup ce trebuie protejat? O minoritate etnică se explică prin apartenenţa la un alt popor decât cel al ţării în care trăieşte. O minoritate a oamenilor cu handicap se defineşte prin defecte înnăscute sau dobândite, deci şi de astă dată e vorba de o realitate obiectivă. Cum se justifică însă minorităţile sexuale (în care eu includ pe toţi cei ce au preferinţe sexuale anormale: homosexualii, lesbienele, bisexualii, travestiţii, pedofilii, zoofilii, necrofilii şi tot ce e împotriva naturii şi a bunului simt)? Este homosexualitatea un dat sau o opţiune? De ce apare la ei contradicţia între ce li s-a dat şi ce aleg? Nu e vorba oare de un viciu, de o perversiune scârboasă de care vor să ne convingă că e decentă şi pe care au reuşit să o legalizeze? Şi cum s-a întamplat asta? Noi, românii, am dezincriminat relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex pentru că ni s-a impus de UE în termeni ultimativi. Şi din milă. Dar uitaţi-vă ce obraznici sunt astăzi. Vor să se căsătorească inclusiv religios, să înfieze copii, să fie exceptaţi de la legi pe care noi le respectăm. Şi culmea, vor şi o Biserică a lor! Vor o lege doar pentru păcatul lor nenorocit. Numai că ei, prin alegerea lor, se plasează în afara oricărei legi. Celebrul articol prin care a fost totuşi legalizată homosexualitatea s-a votat pe sub masă în toate ţările europene. Nici un popor n-a fost consultat prin referendum în legătură cu această chestiune. De ce nu ni se comunică rezultatele sondajelor ce se fac pe această temă?
Ni se vorbeşte despre o "cultură gay", despre libertate şi liberalism, despre democraţie şi toleranţă. Dar mă întreb totuşi de ce nu ni se dă voie să ne protejăm copiii? Pe ai noştri sau pe cei ce ar putea fi adoptaţi de cupluri de homosexuali. Ne uităm uluiţi la acest spectacol grotesc şi ne întrebăm dacă cei care îl aprobă realizează în ce orbire au căzut. Oare acesta să fie preţul intrării în Uniunea Europeană? Oare în concertul naţiunilor nu mai există identitate naţională? Nu mai avem valori de apărat? Nu ni se mai permite să fim o entitate spirituală? Vom fi nişte nevolnici de bonjurişti care acceptă tot ce e mai rău?
Domnule Trandafir Apatridul, ce credeţi despre pedofili? Au sau nu şi ei dreptul de a se căsători cu fete de 12 ani dacă acestea vor? Dar despre bisexuali, ce părere aveţi? Nu ar trebui să li se respecte preferinţa şi pentru un amant pe lângă soţie, sau chiar dreptul la o căsătorie simultană cu un bărbat? De ce nu am aproba şi un astfel de drept? Sau ce vor spune şi zoofilii? Şi ce dacă partenerii lor nu pot spune "da" în faţa altaruli? De ce să nu fim toleranţi până la capăt dacă tot am început...
Puiu Ioniţă, Iaşi

Dacă vor să stea împreună, nu se opune nimeni; dacă vor să-şi lase unul altuia moşteniri, iarăşi pot s-o facă legal; dar să ceri ca Biserica să-ţi recunoască prin sfânta taină a căsătoriei o unire contra firii ("creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul", a spus Dumnezeu), şi dacă mai şi cer asta în gura mare şi cu tam-tam, atunci să le fie ruşine! Una e să practici acest obicei din nevoie, ca în lumea musulmană - unde îţi trebuie bani să-ţi cumperi o nevastă, şi până atunci te mulţumeşti cu ce ai - şi alta e s-o faci din plăcere şi din dorinţa de a sfida. Pe cine sfidezi, de fapt? Pe Creatorul tău, nu neapărat opinia publică.
Gabi, Constanţa

Înainte de-a avea o celebrare a sexualităţii deviante, n-ar trebui să avem pe cea a uneia normale? Sau drumul pentru recunoaşterea şi celebrarea sexualităţii noastre începe, ca în artă, ştiinţă, cu singularul, excentricul, neobişnuitul? Asta să fie logica acestui fenomen? Posibil.
Alexandru Jecu, Bucureşti

Să acceptăm o deviaţie comportamentală ca fiind normalitatea, a nu ne opune, e ca şi cum am accepta ca în educaţia copiilor noştri, un lucru despre care noi credem că este rău, să pară normal. Or asta este inacceptabil. Personal consider că această deviaţie este, fie o boală, fie un viciu. În nici un caz nu este normalitatea. Ea este în opoziţie cu ideea de familie, cu ideea de sănătate socială şi, prin urmare, va fi în permanenţă în opoziţie cu valorile în care cred. Prin urmare, pretenţia ca un lucru pe care îl considerăm rău, să fie considerat normalitate, e o pretenţie absurdă. Oricâte mitinguri s-ar face, voi spune întotdeauna că e un lucru rău.
Adrian Ionescu, Bucureşti

Da, homosexualii şi lesbienele au dreptul să se căsătoreasă şi să adopte copii. Atâta vreme cât un cetăţean respectă legile - nu este treaba statului să i se amestece în viaţa lui privată şi / sau - în preferinţele lui sexuale. Homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt o boală şi nu sunt o deviere socială şi nu sunt trăsături de caracter - ele sunt pur şi simplu una din definiţiile biologice şi fiziologice ale respectivilor oameni.
Marin Trandafir, apatrid

Este adevărat că lumea în care trăim acceptă şi garantează, pentru că este un spaţiu al democraţiei liberale, atât laicitatea statului cât şi exercitarea liberă a unor extrem de variate şi diversificate moduri de viaţă. Homosexualitatea este acceptată, da, tolerată, bineinţeles, dar în nici un caz încurajată sau, şi mai mult, vai, propagată ca mod alternativ familiei heterosexuale; aceasta din urmă continuând a fi unanim definită, celula de bază a societăţii, ce garantează actul procreaţiei şi în consecinţă perpetuarea speciei umane. Se poate vedea cu ochiul liber că în materie de orice, excesul produce efecte negative, daune. Nu se spune oare: ce-i prea mult nu-i sănătos? Vinul este un excelent aliment-medicament, băut însă cu măsură. Tot aşa, prea multe legi, înseamnă nici o lege, cum constata Montesquieu, exponent de seamă al iluminismului secolului XVIII, expert în studiul libertăţilor politice. Acceptarea tuturor, oricăror libertăţi conduce la un regim de anarhie totală, în care fiecare face tot ce-l taie capul. Ei bine, atunci cine - precum un juriu, ca un arbitru - poate să hotărască ce este îngăduit şi ce nu, în aşa fel încât să nu fie înăbuşită libertatea de exprimare a individului? Răspunsul se poate da şi este acesta. Un juriu format din legislatori, la rândul lor aleşi ca reprezentanţi ai poporului şi exprimând voinţa colectivă a acestuia. Pe scurt: bunul simţ comun prin aleşii comunităţii. Ei bine, România este un stat laic, dar cu o populaţie în extrema sa majoritate creştin ortodoxă, ce nu abdică de la princpiile de baza ce această religie recomandă credincioşilor săi. Astfel, homosexualitatea este un fenomen nenatural, ce nu poate fi propus ca exemplu de urmat. De altfel, homosexualitatea este trăită de înşişi exponenţii ei cei mai lucizi şi mai sensibili, ca o formă apăsatoare, tragică, de inclinaţie patologică ce le induce un sentiment de autentică şi profundă vinovăţie. Olanda este ţara experienţelor aşa zis liberale dintre cele mai scandaloase. Acolo s-au legalizat deja căsătoriile homosexuale, acolo s-a legalizat eutanasia, acolo s-a vorbit pentru prima oară de extinderea eutanasiei şi la nivelul minorilor, a copiilor şi în sfârşit, tot acolo, în Olanda - informaţie proaspătă de doar câteva zile - au apărut cereri de legalizare a pedofiliei şi pornopedofiliei, adică leglizarea acestei oribile şi criminale forme de perversiune. În aceste condiţii, este trist să constaţi că reprezentanţi iluminaţi ai islamului ne arată pe bună dreptate cu degetul, considerându-ne o lume coruptă, degradată şi decăzută: o lume de desfiinţat, o lume, vai, de distrus. …
Horia Ivan, Roma, Italia

Nu cred că ar trebui acceptate astfel de revendicări, pentru simplul motiv că homosexualitatea în sine nu trebuie încurajată. Pas cu pas, şi-au câştigat drepturi care, nu cu mulţi ani înainte, ar fi părut de domeniul fantasticului! Ar trebui să se mulţumească cu acestea şi să nu mai supraliciteze, agresându-i pe cei în mijlocul cărora trăiesc, cu revendicări din ce în ce mai greu de digerat de către societate. De secole şi chiar milenii, de când aceasta "inclinaţie" a fost consemnată, minoritatea respectivă a supravieţuit şi fără să facă atâtea valuri, aşa că nu le vorbim despre decenţă celor care nu cunosc sensul acestei noţiuni, dar puţină măsură în lucruri ar prinde, totuşi, bine.
Nadine Colţa, Braşov

Homosexualitatea este în mod evident o contradicţie a naturii şi este rezultatul pervertirii fiinţei umane. Personal, sunt dispus să le acord acestor persoane prezumpţia de bună credinţă şi să le tolerez slăbiciunea psihologică, atâta vreme cât acţiunile lor nu lezează majoritatea. Căsătoria, privită ca uniunea dată de Dumnezeu între bărbat şi femeie, este practic o chestiune de neconceput între persoane de acelaşi sex, întrucât o asemenea pereche nu are posibilitatea de a procrea în mod natural. De aceea, tentativele de legalizare a căsătoriei între homosexuali, precum şi adopţiile făcute de aceştia/acestea nu pot fi privite altfel decât ca manifestări perverse ale fiinţei umane. În nici un caz nu sunt de acord cu manifestările publice ale minorităţilor sexuale, într-o societate şi aşa confuză, în care tinerii, încă de la vârste foarte fragede, sunt expuşi fără discernamânt tuturor formelor de violenţă şi de manifestare negativă a fiinţei umane.
Daniel Mătăsaru, Iaşi

Răspunsul meu la întrebările de mai sus este NU! Nu putem nega existenţa acestei categorii, din păcate din ce în ce mai numeroasă, probabil şi în urma dezmăţului mediatic la care suntem martori în aceşti ani, dezmăţ ai carui susţinători ne aruncă în faţă "libertatea" de care sunt privaţi în exercitarea "activităţilor" lor, atunci când mai apare câte o voce "neprogresistă" care încearca sa se opună. Societatea are (încă) la fundamentul său noţiunea de familie, noţiune total pervertită în cazul homosexualilor care, chiar şi organizaţi în tot felul de "familii", "comitete şi comiţii", nu-şi găsesc sensul într-o lume normală. Familia are, ca prim scop asigurarea continuităţii noastre ca specie, ceea ce aceşti indivizi nu vor putea să facă niciodată! Mai mult, ajung în situaţia absurdă de a cere (acesta fiind şi urmatărul pas după legalizarea relaţiilor lor) să adopte copii şi să-i crească dupa regulile lor. Care reguli, domnilor? Ce veţi lăsa în urmă, personaje asemenea vouă? Este bine ca, măcar în faţa lui Dumnezeu, nu au şansa să se "unească"! Căsătoria este, una dintre tainele bine păzite ale Bisericii, şi să dea Domnul să rămână astfel!
Mihai Stoian, Bucureşti

Personal am susţinut abrogarea articolului 200 din Codul Penal, care incrimina relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex. Astăzi regret susţinerea, pentru că atunci nu mă gândeam că se va ajunge atât de departe. Căsătoriile şi adopţiile nu cred că mai necesită explicaţii, justificări, însăşi natura nu aprobă-susţine o asemenea insistenţă! În chestiunea aşa ziselor festivaluri, eu cred că acestea nu sunt necesare, nici benefice societăţii, iar o boală, un handicap, nu se propagă (secretul bolii), ci se caută vindecarea precum şi toleranţa din partea societăţii. Într-un cuvânt se impune discreţie de ambele părţi. Manifestările şi insistenţele acestei minorităţi deviante, trebuie temeperate, pentru că generează ostilitate, provoacă antipatie. Suntem totuşi o civilizaţie creştină, tolerantă, care se doreşte respectată de această minoritate, care trebuie spus, vizează, atacă, sfidător segmentul creştin majoritar! Dacă se doreşte aceptarea, din creştin tolerant, provocările homosexualilor au făcut din mine un oponent vehement, care va aproba oricând sancţiuni împtoriva acestora. Am aprobat în sinea mea recentele evenimente de la Moscova împotriva provocărilor acestei minorităţi!
Octavian Mihăescu, Germania

Din start discriminarea sexuală o fac homosexualii. Ei se cred normali, iar restul anormali. Ar trebui să le reamintim ca Dumnezeu pedepseşte cu moartea acest păcat conform Bibliei. Noi vom încerca doar să-i înţelegem şi să-i luăm aşa cum sunt. Vor drepturi? Perfect. Acestea sunt legate de legi şi aici trebui să se pronunţe Parlamentul. Se ştie clar poziţia Bisericii Ortodoxe în această chestiune şi cum 85 la sută din populaţie este ortodoxă se poate afla uşor poziţia acesteia. Mai rămâne aspectul moral al problemei. Vor să crească copii, educaţie, etc. Adică vor să fie egali cu ceilalţi în toate privinţele. Sunt liberi să-şi consume viaţa homosexuală cum vor, nu mai sunt restricţii. Sunt lăsaţi în pace. Şi noi vrem să fim lăsaţi în pace. Ar trebui să fie mai discreţi, şi să nu mai fie atât de mediatizaţi.
Niculae Trifu, Bucureşti